Responsabilitate sau spectacol? România are nevoie de decidenți, nu de actori

Există momente în viața unui stat când cifrele nu mai sunt simple statistici – ele devin semnal de urgență, strigăt al realității care nu mai poate fi ignorată. România se află, în primăvara lui 2026, într-un astfel de moment. Economia a intrat în recesiune tehnică, după ce PIB-ul a scăzut timp de două trimestre consecutive, cu o contracție severă de 1,9% în ultimul trimestru din 2025. Deficitul bugetar a atins 9,3% din PIB în 2024 – cel mai mare din Uniunea Europeană, iar datoria publică a urcat la aproape 60% din PIB, de la 35% în 2019. Inflația a depășit 9,6% în ianuarie 2026, cea mai ridicată rată din UE, erodând puterea de cumpărare a românilor și crescând costurile operaționale ale firmelor. Acestea nu sunt cifre dintr-un raport. Ci reprezintă realitatea zilnică a sute de mii de antreprenori, angajați, familii. Într-un context atât de grav, ceea ce lipsește cel mai mult nu este o nouă ordonanță de urgență, ci responsabilitate reală, asumată politic și instituțional, din partea celor care dețin pârghiile deciziei.

În vara lui 2025, mediul privat a ales să creadă în promisiunile noii guvernări: că măsurile fiscale dure sunt temporare, că vor fi urmate de un plan coerent de relansare economică, construit în parteneriat cu cei care generează valoare.

Antreprenorii au absorbit creșteri de taxe și impozite, au ajustat costuri, au amânat investiții și au suportat șocuri succesive, în special în zona energiei. Această decizie a fost una de maturitate civică și economică.

Structurile asociative credibile au muncit intens, au produs analize, propuneri fundamentate pe date, evaluări de impact. Au ales dialogul, nu protestul, nu conflictul. Au ales construcția, nu ruptura.

Mediul privat și-a respectat partea sa de angajament. Întrebarea este: statul și-a respectat partea sa?

Răspunsul, din păcate, este nu.

Apelul recent al Confederației Patronale Concordia, din care FICSIMM face parte, confirmă acest diagnostic. Mediul de afaceri și-a onorat obligațiile și cere, legitim, același lucru din partea statului. Semnalele din economie sunt deja vizibile: scăderi în producția industrială, contracția consumului, un climat de încredere deteriorat.

Un eventual downgrade de rating nu ar fi un detaliu tehnic: ar însemna costuri mai mari de finanțare, presiune pe buget și efecte directe asupra companiilor și a populației. Economia nu așteaptă stabilizarea politică.

România are oportunități reale – de la PNRR, la OCDE și fondurile europene viitoare. Dar, fără un parteneriat real cu mediul privat, acestea rămân oportunități ratate.

Între timp, incertitudinea devine regulă.

Bugetul a fost aprobat cu mare întârziere, tensiunile politice se amplifică, iar piețele reacționează. Anularea licitațiilor de obligațiuni nu este un detaliu tehnic, ci un semnal de neîncredere. Planul de relansare este încă neclar, iar dialogul cu mediul de afaceri rămâne, de multe ori, formal. Consultările bifate nu înseamnă consultare reală. Iar predictibilitatea fiscală nu este un detaliu administrativ. Este o condiție de bază pentru investiții. Când regulile se schimbă constant, investițiile sunt direct anulate.

Efectele acestui deficit de responsabilitate se văd direct în comportamentul economic. Peste 80% dintre IMM-uri declară că au fost afectate de recesiunea tehnică: reducerea comenzilor, scăderea consumului, amânarea investițiilor, creșterea costurilor operaționale.

Așteptările mediului de afaceri s-au înrăutățit pe toți indicatorii cheie.

Principala provocare declarată de antreprenori rămâne, pentru al doilea an consecutiv, reglementările împovărătoare și impredictibilitatea fiscală. Schimbările succesive de regim fiscal afectează în mod disproporționat tocmai firmele mici, deja vulnerabile. Când mediul privat anticipează un nou pachet fiscal înainte ca el să fie anunțat, frânează investițiile chiar înainte ca recesiunea să apară. Acesta este efectul real al lipsei de predictibilitate: pierderi care nu apar în niciun raport oficial, dar care se acumulează zi de zi în conturile firmelor românești.

Efectele sunt deja vizibile în economie.

Majoritatea IMM-urilor resimt direct recesiunea: scăderea comenzilor, presiunea costurilor, blocarea investițiilor. Pentru al doilea an consecutiv, principala problemă indicată de antreprenori nu este lipsa cererii, ci impredictibilitatea.

Incertitudinea nu este un efect secundar. Devine, în practică, o politică publică, cu costuri reale și cumulative.

Responsabilitatea nu se vede în declarații. Se vede în decizii.

FICSIMM solicită un mecanism real de dialog: clar, predictibil, cu impact asupra politicilor publice. Nu consultări de formă. Nu avize ignorate. Nu parteneriate mimate.

Un parteneriat real înseamnă implicarea organizațiilor credibile și relevante în definirea politicilor, nu doar validarea lor ulterioară. Fără acest lucru, orice plan de relansare riscă să rămână doar pe hârtie.

Responsabilitatea decidenților nu se măsoară în declarații de presă sau în cifre bugetare. Se măsoară în calitatea deciziilor luate, în coerența cu angajamentele asumate, în capacitatea de a asculta și de a integra expertiza celor care cunosc realitatea economică din interior.

Responsabilitatea Parlamentului este, în egală măsură, în discuție. Legislativul nu poate fi un simplu validator al inițiativelor executive, cu atât mai puțin în perioade de criză. Adoptarea bugetului cu întârziere majoră, tensiunile repetate din coaliție, anularea licitațiilor de obligațiuni pe fondul incertitudinii politice – toate acestea sunt costuri reale plătite de economia românească pentru un Parlament care funcționează după logica jocului politic intern, nu după logica interesului național.

Solicităm transparență deplină în procesul legislativ, dezbatere reală pe proiectele cu impact economic major, eliminarea ordonanțelor de urgență ca instrument de guvernare de rutină. Statul de drept și predictibilitatea legislativă nu sunt ornamente constituționale: ele sunt condiții elementare ale unui climat favorabil investițiilor. Fiecare lege modificată prin OUG fără consultare adecvată este un semnal negativ transmis investitorilor interni și externi, un cost ascuns pe care îl plătesc antreprenorii și, în ultimă instanță, toți cetățenii.

Dincolo de criza internă, România face față, simultan, unor negocieri europene de importanță istorică. Cadrul Financiar Multianual 2028-2034, Regulamentul pentru Accelerarea Industrială (Industrial Accelerator Act), Fondul European pentru Competitivitate – aceste instrumente vor defini arhitectura economică a României pentru cel puțin un deceniu. România trebuie să treacă de la postura de beneficiar pasiv la cea de co-arhitect al politicilor europene. Fiecare negociere în care nu avem o poziție coerentă, argumentată și susținută cu date solide de către toți actorii relevanți (nu doar de guvern) este o negociere pierdută înainte de a începe. Vorbim despre o necesitate vitală: prețul pasivității va fi plătit de români pentru ani buni.

Acesta este un apel la responsabilitate.

România are nevoie de decizii asumate, coerență și reforme autentice.

Crizele economice nu sunt inevitabile. Modul în care răspundem la ele face diferența. Iar diferența, de această dată, se va vedea rapid.

Antreprenorii au demonstrat că pot duce greul. Nu au nevoie de un stat care să le complice deciziile. Au nevoie de un stat care să le ofere stabilitate.

Pentru că, în final, economia nu funcționează pe promisiuni. Funcționează pe încredere.