Europa își accelerează industria. România își permite să întârzie? Noua arhitectură a competitivității europene: testul maturității strategice pentru România

Ana-Maria Icătoiu, vicepreședinta FICSIMM

Bugetul UE 2028-2034, Fondul European pentru Competitivitate, Regulamentul privind Accelerarea Industrială, Regimul 28 și fondurile dedicate regiunilor estice vor fi o șansă istorică sau o oportunitate ratată pentru IMM-urile românești.

Următoarele luni vor fi decisive pentru viitorul Uniunii Europene și, implicit, pentru viitorul României. Nu este o formulare alarmistă, ci o constatare lucidă: la Bruxelles se redesenează în prezent arhitectura competitivității europene, cadrul financiar post-2027, regulile privind capacitatea industrială strategică și mecanismele prin care Europa își va apăra autonomia economică. Discuțiile privind Regulamentul pentru Accelerarea Industrială, viitorul Fond European pentru Competitivitate, revizuirea cadrului bugetar și noile măsuri dedicate Regiunilor de la Frontiera Estică nu sunt simple ajustări tehnice. Ele reprezintă o schimbare de paradigmă: de la o Europă orientată preponderent către reglementare, la o Europă orientată către capacitate industrială, securitate economică și autonomie strategică. În acest context, statele membre care sunt prezente, articulate și coerente în negocieri vor modela regulile jocului. Cele absente sau nepregătite vor trebui să le accepte.

Propunerea de Regulament privind Accelerarea Industrială, aflată în dezbatere la nivel european, nu este doar un instrument de simplificare a autorizărilor. Ea vizează explicit accelerarea capacității industriale europene, reducerea dependențelor strategice și crearea unor piețe-lider pentru produse industriale cu amprentă redusă de carbon. Documentul subliniază vulnerabilitățile lanțurilor de aprovizionare, presiunile asupra industriilor energofage și scăderea cotei globale a industriei europene. Pentru IMM-urile din România, acest cadru poate reprezenta fie o oportunitate istorică de integrare în noile lanțuri valorice europene, fie un risc major de marginalizare. Dacă România nu își definește clar prioritățile industriale, dacă nu susține explicit integrarea IMM-urilor în ecosistemele net-zero și dacă nu negociază inteligent poziționarea regiunilor sale, atunci investițiile se vor concentra în alte state mai bine pregătite.

În paralel, Comisia Europeană a lansat o comunicare strategică dedicată regiunilor de la frontiera estică, recunoscând că acestea se confruntă simultan cu riscuri de securitate, declin demografic, presiuni economice și vulnerabilități structurale. Pentru România, această inițiativă este crucială: suntem stat de frontieră externă a Uniunii, vecini cu Ucraina și Republica Moldova, direct expuși transformărilor geopolitice. Dacă mecanismele dedicate Regiunilor de la Frontiera Estică vor fi bine concepute și bine negociate, ele pot aduce investiții în infrastructură, energie, digitalizare și consolidarea ecosistemelor antreprenoriale. Dacă însă România nu este activă în aceste negocieri, riscăm ca aceste instrumente să fie calibrate preponderent pentru alte regiuni, iar IMM-urile românești să rămână în afara fluxurilor de finanțare și sprijin strategic.

Problema majoră nu este lipsa documentelor strategice la nivel european. Problema este defazajul României față de ritmul și profunzimea dezbaterilor de la Bruxelles. În timp ce alte state își construiesc alianțe tematice, își consolidează pozițiile prin dialog constant cu mediul de afaceri și transmit mesaje coerente privind prioritățile lor industriale, România pare adesea reactivă, fragmentată și lipsită de o voce strategică unitară. În contextul în care se discută despre „Made in EU”, despre condiționalități legate de reziliență și sustenabilitate, despre lanțuri valorice critice și despre integrarea tehnologiilor net-zero, absența unei poziții naționale clare echivalează cu pierderea influenței. Pentru IMM-urile românești, acest lucru se traduce în acces mai dificil la finanțare, integrare limitată în proiecte majore și vulnerabilitate crescută în fața competiției intra-europene.

De aceea, în următoarele luni, este vital ca dialogul dintre Guvern și stakeholderii credibili să fie unul real, instituționalizat și orientat către soluții concrete. Nu este suficientă informarea formală sau consultarea tardivă: este nevoie de co-creare a pozițiilor naționale, de integrarea propunerilor venite din zona IMM-urilor privind simplificarea reală a accesului la fonduri, instrumente dedicate tranziției verzi și digitale, mecanisme de integrare în lanțuri valorice europene și criterii multidimensionale de alocare teritorială. România are încă șansa de a transforma contextul actual într-un avantaj competitiv. Dar această șansă depinde de capacitatea noastră de a fi prezenți, relevanți și bine ancorați în negocierile care vor modela viitorul economiei europene.

În noua logică europeană, IMM-urile nu mai sunt actori periferici ai competitivității, ci piloni ai autonomiei strategice. Aproape 99% dintre companiile europene sunt IMM-uri (este vorba despre 26 milioane de companii unde lucrează 89 de milioane de persoane), iar capacitatea lor de inovare, flexibilitate și adaptare determină reziliența economică a Uniunii. Documentele privind viitorul Buget UE 2028-2034 subliniază clar: competitivitatea europeană nu poate fi construită fără integrarea structurală a IMM-urilor în ecosistemele de inovare, energie, digitalizare și apărare dual-use. În lipsa unor instrumente dedicate – precum facilități pentru tranziția verde a IMM-urilor, scheme de reziliență energetică și programe de digitalizare adaptate dimensiunii lor –, tranziția riscă să devină regresivă teritorial și social. Pentru România, acest lucru este esențial: autonomia strategică europeană nu se construiește doar prin mega-proiecte industriale, ci prin consolidarea rețelei de IMM-uri care alimentează lanțurile valorice.

Orice discuție serioasă despre competitivitate trebuie să plece de la un adevăr simplu: pentru IMM-uri, prețul energiei este un factor de supraviețuire, nu o temă teoretică. Analizele comparative privind costul total al energiei pe durata de viață a investițiilor arată că, în prezent, producția din surse regenerabile (în special fotovoltaic) se situează printre cele mai competitive opțiuni din piața europeană. În schimb, menținerea dependenței de surse tradiționale cu costuri ridicate sau volatilitate accentuată expune companiile la riscuri suplimentare și erodează marjele deja fragile ale IMM-urilor. În paralel, mecanismul european de comercializare a certificatelor de emisii nu este conceput pentru a penaliza industria, ci pentru a genera resurse financiare care pot fi reinvestite în modernizare, eficiență energetică și tehnologii curate, inclusiv la nivel național. Adevărata miză nu este încetinirea tranziției, ci utilizarea inteligentă a instrumentelor disponibile pentru a reduce costurile structurale și a crește competitivitatea pe termen lung. Pentru IMM-uri, accelerarea bine gestionată înseamnă adaptare și reziliență; stagnarea înseamnă pierdere de poziție pe piață.

În același timp, dezbaterea privind Cadrul Financiar Multianual 2028-2034 ridică o problemă majoră pentru România: riscul diluării politicii de coeziune în favoarea unor instrumente centralizate, orientate preponderent către priorități industriale sau geopolitice. Dacă politica de coeziune își pierde arhitectura bazată pe teritoriu și este absorbită într-un mecanism excesiv condițional sau concentrat pe performanță imediată, zonele mai puțin dezvoltate riscă să fie penalizate structural. România, cu disparități interne semnificative și cu județe care încă se confruntă cu decalaje majore de infrastructură și capital uman, nu își poate permite o astfel de comprimare administrativă. Coerența între competitivitate și coeziune este vitală, iar poziția României trebuie să fie fermă în apărarea unui model care combină performanța cu flexibilitatea teritorială.

Riscul real, dacă România rămâne pasivă, este accentuarea „buzunarelor de subdezvoltare”: în acest context, rolul Agențiilor pentru Dezvoltare Regională este esențial pentru articularea unei poziții coerente a României în negocierile europene. Fără o poziționare strategică în negocierile europene, fondurile destinate rezilienței și competitivității pot ajunge să fie absorbite predominant de polii deja dezvoltați. Într-o Europă care își accelerează industrializarea verde și digitală, periferia economică (și geografică) riscă să devină periferie permanentă, dacă nu sunt introduse criterii multidimensionale de alocare și mecanisme de descentralizare reală. Pentru România, aceasta nu este doar o problemă economică, ci una de stabilitate socială și demografică.

În plus, discuțiile privind „Made in EU”, lanțurile valorice strategice și integrarea IMM-urilor în ecosistemele net-zero presupun o abordare proactivă din partea statelor membre. Strategia Industrială a României ar trebui să identifice necesitatea integrării IMM-urilor în lanțurile de valoare europene, simplificarea procedurilor de autorizare și dezvoltarea coridoarelor industriale regionale. Dar între documentul actual și realitate și, mai ales, viitor există un decalaj care trebuie urgent redus. În timp ce alte state deja negociază poziționarea industriilor lor în noile cadre europene, România trebuie să demonstreze că poate transforma potențialul în proiecte concrete, eligibile și competitive la nivel european. Absența din sau participarea firavă la negocieri nu este neutră – ea produce pierdere de influență, pierdere de oportunități și, implicit, irelevanță.

Acesta este momentul în care România trebuie să aleagă între a fi un simplu beneficiar pasiv al deciziilor europene sau un actor implicat, capabil să își susțină interesele legitime. Următoarele luni vor defini regulile privind industrializarea verde, securitatea economică, alocarea fondurilor și sprijinul pentru regiunile de frontieră. Dacă România va reuși să construiască un parteneriat autentic între Guvern și mediul de afaceri, să formuleze poziții coerente și să fie prezentă activ în negocieri, atunci IMM-urile românești pot deveni parte integrantă a noii economii europene. Dacă nu, riscăm să asistăm la consolidarea unei Europe cu două viteze industriale. Nu ne permitem să fim lăsați în urmă! Nu ne permitem să ratăm acest moment strategic!